Momentul unui deces nu este niciodată ușor pentru o familie, iar în cazul în care această întâmplare nefericită se petrece peste granițele României, ea presupune în majoritatea cazurilor și o operațiune de repatriere.
Această operațiune necesită diferite acte, în funcție de țara din care se efectuează. În țările din Europa, legislația în aceast domeniu este destul de asemănătoare, însă în Marea Britanie, spre exemplu, sunt necesare documente suplimentare.
Totodată, există diferite variante de transport, iar procesul de repartiere are câteva reguli stricte care trebuie urmate cu strictețe.
De ce e bine să apelați la o firmă de servicii funerare pentru repatriere
Procesul repatrierii poate părea complicat, chiar copleșitor, însă o firmă cu experiență în domeni va putea oferi asistența necesară familiei și se va putea asigura că operațiunea se desfășoară potrivit legilor în vigoare.
În cazul în care apelați la firmă de servicii funerare pentru un proces de repatriere din Europa, este recomandat să folosiți firme autorizate, cu experiență în acest tip de servicii. Din multe țări europene, transportul funerar se va organiza cu autovehicule speciale, distanțele de parcurs nefiind foarte lungi.
De obicei, serviciile de repartiere oferite de firmele de pompe funebre includ preluarea persoanei decedate, realizarea actelor și formalităților cerute de autoritățile din țara în care s-a produs decesul sau sprijin în acest proces, apoi transportul decedatilor în România cu autovehicule autorizate.
În țări din Europa precum Italia, Spania sau Marea Britanie există comunități mari de români, de aceea am abordat mai jos procedura în cazul serviciului de repartiere din aceste state.
Cum se efectuează transportul în cazul repatrierii
Transportul în cazul repatrierii se poate realiza cale terastră, maritimă sau aeriană, iar fiecare mijloc de transport necesită condiții, iar uneori și documente, diferite.
În Europa, repatrierea în țara noastră se practică de obicei cu ajutorul autovehiculelor speciale, pentru că distanțele care trebuie parcurse nu sunt atât de mari.
În cazul transportului internațional trebuie folosesc sicrie de zinc etanșeizate, amplasate în interiorul sicriului de lemn. Acestea sunt folosite exclusiv pentru activitatea de transport.
Repatriere din Italia
Repatrierea unei persoane decedate din Italia în România presupune o serie de proceduri care trebuie urmate, iar transportul corpului neînsuflețit în România se desfășoară doar în condițiile prevăzute de legislația din Italia.
În cazul decesului unui cetățean român în Italia, decesul trebuie înregistrat la autoritățile locale. Totodată, decesul poate fi înregistrat și la ambasada sau consulatele României, însă acest pas nu este obligatoriu.
În cazul în care autoritățile italiene anunță ambasada sau consulatele, acestea anunță mai departe Ministerul de Interne din România, iar acesta notifică familia decedatului.
Dacă decesul se înregistrează la ambasadă sau consulat, acestea pot emite un certficat de deces românesc, însă acest act poate fi eliberat doar pe baza unui certificat de deces emis de autoritățile italiene.
Dacă nu se anunță ambasada, certificatul de deces se emite în România, pe baza documentelor emise de partea italiană, dar și a altor documente prevăzut de legea română.
Repatrierea trupului se face doar în condițiile prevăzute de legislația italiană, iar pașaportul mortuar este emis de primaria italiană care a înregistrat decesul. Autovehiculul care realizează transportul trebuie să îndeplinescă normele în vigoare din țara de origine, iar firma care realizează transportul să aibă autorizație de desfășurare a activităților cu specific funerar în țara de proveniență.
În cazul transportului unei urne cu cenușă, este necesar doar certificatul de deces emis de partea italiană, legalizat cu apostila conform Convenției de la Haga privind suprimarea obligativității supralegalizării.
Repatriere din Spania
La fel ca în Italia, procedura de repatriere în Spania necesită o serie de etape care trebuie parcurse înainte de repatriere.Trebuie anunțate autoritățile locale, însă poate fi anunțată și ambasada României sau consulatele generale. În cazul din urmă, acestea vor anunța Ministerul de Interne, iar acesta la rândul lui va anunța familia persoanei decedate.
În cazul notificării ambasadei sau a consulatelor, acestea pot emite un certificat de deces românesc, dar doar în baza documentului omonim eliberat de autoritățile spaniole.
Altfel, certificatul de deces poate fi emis în România, de către autoritățile competente, pe baza certificatului emis de statul spaniol, apostilat conform Convenției de la Haga, și a altor documente prevăzute de lege.
Serviciul de transport din cadrul procesului de repatriere se face în conformitate cu legislația din Spania.
Pentru repatrierea în România este necesar pașaportul mortuar, eliberat de către consulat. În cazul transportului unei urne de cenușă, nu este nevoie de pașaport mortuar.
Repatriere din Marea Britanie
Decesul unei persoane în Marea Britanie trebuie înregistrat la autoritățile locale din zona în care a avut loc evenimentul, alături certificatul care menționează cauza decesului și acte aparținând persoanei decedate.
Pentru obținerea unui certificat de deces britanic sunt necesare următoarele acte specificate de Ambasada României în Marea Britanie și Irlanda de Nord:
- pașaportul/C.I. a solicitantului, original plus două fotocopii
- pașaportul/C.I. a persoanei decedate, original plus două fotocopii
- un act de identitate din care să reiasă numele și prenumele părinților persoanei decedate și ultimul său domiciliu (pentru persoanele cu rezidență permanentă în Marea Britanie se va prezenta orice document eliberat de autorități sau bancă, original plus două fotocopii.
- certificatul de deces emis de autoritățile britanice, cu apostila Convenției de la Haga eliberată de Foreign And Commonwealth Office – Biroul Legalizări, original plus fotocopii.
- două exemplare ale traducerii efectuată la unul din traducătorii autorizaţi înregistrati la ambasadă
- Legalizarea semnăturii traducătorului (se efectuează la ambasadă).
Operațiunea de înscriere a certificatelor de deces britanice și eliberarea certificatelor de deces românești este gratuită. Potrivit ambasadei, cererea de înscriere a decesului se depune doar de către un membru al familiei (cetățean român), iar ridicarea se face, de obicei, în aceeași zi.
Cum se solicită ajutorul de deces în Europa
Ajutorul de deces poate fi solicitat în Europa prin intermediul formularului european E124.
Solicitantul depune acest formular, în funcție de țară, la autoritățile competente.
Spre exemplu, în Italia se depune la oficiul provincial al INAIL, alături certificatul de deces, documentul de înregistrare a asigurării și declarația cu privire la starea civilă (dacă este cazul).
În Spania, formularul E124 se depune la „Dirección Provincial del Instituto Nacional de la Seguridad Social” (Direcţiei Provinciale a Institutului Naţional de Securitate socială) de la locul de reşedinţă, alături de certificatul de deces și documente care fac dovada legăturii de rudenie sau facturile de achitare a cheltuielilor funerare, dacă solicitantul nu are nicio legătură de rudenie cu defunctul.
Fiecare stat are alocată o instituție unde se poate solicita ajutorul de deces pe baza acestui formular E124, dar și a altor documente suplimentare.