Servicii Funerare Sector 5
Viața unui om este caracterizată de 3 etape principale – nașterea, cursul vieții și decesul. Fiecare etapă a Vieții este celebrată prin organizarea unor evenimente specifice. Fie că vorbim de Taina Botezului, Taina Căsătoriei sau de Ceremonia de Înmormântare, oamenii au creat tradiții și obiceiuri pentru:
- a manifesta cât mai eficient respectul și admirația;
- a marca un anumit eveniment în familie/ comunitate;
- a primi grație divină.
Pentru Servicii Funerare in Sector 5
Menite să celebreze principalele evenimente ale Vieții, tradițiile, obiceiurile și chiar superstițiile au fost transmise într-un grup sau societate, de la o generație la alta. Deși a fost moștenită cu multe secole în urmă, semnificația lor simbolică continuă să dăinuie și să ne guverneze comportamentul chiar și în zilele noastre.
Viața este o călătorie scurtă pe acest Pământ, cu bune și cu rele. Din acest motiv, oamenii și comunitățile din care fac parte și-au construit semnificații puternice în jurul noțiunilor existențiale care descriu întregul curs al vieții (de la naștere până la moarte și, inclusiv, după aceasta).
Ce este viața? Care este scopul existenței noastre?
Întrebări despre Viață și Moarte s-au pus încă din cele mai străvechi timpuri. Răspunsurile au apărut tot de atunci. De-a lungul istoriei, au fost oferite numeroase explicații culturale și ideologice pentru a justifica aceste noțiuni.
Dorința de a căuta sensul vieții a călăuzit erudiții vremurilor în încercarea de a dezvolta opinii filozofice, științifice, teologice sau abstracte despre ceea ce înseamnă cu adevărat viața. Răspunsul la aceste întrebări existențiale variază de la o persoană la alta, respectiv de la o cultură la alta.
Pentru început, Dicționarul Explicativ al Limbii Române definește viața ca pe o caracteristică esențială a ființelor care se dezvoltă de la naștere până la moarte.
Dar viața este mai mult decât o simplă caracteristică biologică. Viața este un criteriu al existenței care procesează, acționează, reacționează, evaluează și evoluează prin creștere.
Diferența crucială dintre viață și non-viață este că viața folosește energia pentru dezvoltarea fizică și conștientă.
Sensul vieții provine din cugetarea filozofică și religioasă, precum și din cercetările științifice despre existență, legături sociale, conștiință și fericire. Sunt implicate și multe alte aspecte, cum ar fi:
- semnificația simbolică;
- ontologia (teoria existenței);
- valoarea;
- scopul;
- etica;
- binele și răul;
- liberul arbitru;
- existența unuia sau a mai multor zei;
- concepțiile despre Dumnezeu;
- sufletul;
- Viața de Apoi.
Cea mai răspândită și influentă teorie a sensului vieții este cea biblică. Conform acesteia, cu cât existența unui om este mai semnificativă, cu atât se îndeplinește mai bine scopul dat de Dumnezeu.
Ideea centrală este că Dumnezeu are un plan pentru Univers și oameni. Iar viața unei persoane este semnificativă în măsura în care aceasta îl ajută pe Dumnezeu să realizeze acest plan.
Pentru Pompe Funebre in Sector 5
Suntem conștienți că decesul este un eveniment nefericit, dar inevitabil
Viața este orice lucru care crește și în cele din urmă moare, adică încetează să prolifereze și să fie conștient. Cursul vieții noastre este așa cum a fost planificat. Inevitabil, toți ajungem într-un punct în care transcendem într-o formă nouă, greu de înțeles.
Deși moartea se referă la acel moment în care procesele ce susțin viața într-un organism sunt suspendate permanent, ea este de fapt o continuare a vieții așa cum o cunoaștem.
Totuși, moartea și înțelesurile ei spirituale sunt dezbătute în nenumărate feluri în întreaga lume. Majoritatea civilizațiilor au ritualuri complexe prin care fac tranziția sufletului defunctului în Lumea celor Drepți. Acestea au fost dezvoltate, de-a lungul timpului, prin tradiții spirituale.
Misterul morții face parte din enigma sufletului și a vieții însăși. A înțelege moartea înseamnă cu adevărat a înțelege viața.
Spre deosebire de timpul vieții, când corpul este vitalizat de suflet, la deces are loc o separare între trup și suflet. Spiritul continuă să trăiască cum a trăit întotdeauna, acum neîngrădit de limitele fizice ale corpului.
După îndeplinirea responsabilităților pe Pământ, valorile personale sufletești (bunătatea, virtutea și altruismul) îl proiectează pe om într-o stare superioară.
Trecerea în neființă amplifică durerea sufletească, dar important este să o depășim
În timp ce moartea reprezintă tranziția sufletului la un nivel superior, rămâne totuși o experiență dureroasă pentru familie. Simultan, acest eveniment tragic trebuie să servească (similar cu toate experiențele din viață) ca o lecție. Moartea nu trebuie văzută ca pe o forță negativă, ci ca pe un prilej de dezvoltare.
Decesul provoacă emoții atât de intense, încât trebuie să avem o cale clară prin care să le exprimăm și să ajungem la vindecare într-un mod constructiv. Atunci când o persoană dragă moare, sunt trezite două emoții puternice și conflictuale:
- tristețea pentru pierderea persoanei dragi;
- confuzia cu privire la viitor.
Supărarea pe care o simțim la trecerea în neființă a unei persoane dragi poate fi manifestată prin plâns, însă nu mai mult decât este necesar. În caz contrar, se spune că moartea unei persoane devine o prezență în sine, ne întristează continuu și ne împiedică progresul în viață.
Până la urmă, emoțiile sunt emoții. Cu toate acestea, stă în voința noastră dacă vrem să le trăim într-o lumină constructivă sau distructivă.
Cheia în acest caz este să înțelegem semnficația decesului și să omagiem elementul ei pozitiv: o persoană îndurerată trebuie să-și dea seama că sufletul persoanei dragi a ajuns acum într-un loc chiar mai bun. Actul de a împleti această realizare pozitivă cu durerea sufletească transformă moartea dintr-o experiență traumatică într-una catartică.
Este necesar să învățăm că durerea provocată de un deces nu trebuie să ne copleșească. Denaturarea emoțiilor conduc la trecerea cu vederea, într-o manieră egoistă, peste adevăratul sens al morții – faptul că sufletul unei persoane dragi și-a găsit un „cămin” mai bun și o lume mai dreaptă. Sufletul defunctului este pe deplin conștient de ceea ce se întâmplă cu prietenii și rudele pe care le-a lăsat în urmă. Astfel, acesta poate avea 2 stări:
- fie va fi tulburat atunci când rudele și cunoștințele experimentează durere sau depresie nejustificată;
- fie se va bucura atunci când rudele și cunoștințele trec peste durerea inițială, respectiv continuă să își construiască viața și să-i inspire pe cei din jur.
Nu există nicio modalitate de a înlocui o persoană dragă plecată dintre noi. Dar există căi care ajută la umplerea golului generat de trecerea acesteia în neființă. Ceremoniile funerare, pomenirile și faptele bune realizate în numele celor plecați în lumea celor drepți continuă lucrarea în direcția sufletului său. Efectuând astfel de acte în memoria cuiva drag, putem construi cu adevărat un memorial viu.
Tristețea la ritualurile de înmormântare nu poate fi, efectiv, explicată. Nu poți spune cu adevărat nimic, pentru că, indiferent de modul în care am încerca, trebuie să acceptăm că adesea nu înțelegem căile misterioase ale lui Dumnezeu. Datoria noastră este să fim alături de rude și cunoștințe, să îi consolăm și să manifestăm respectul față de defunct.
Obiceiurile funerare realizate în amintirea persoanei decedate îmbrățișează semnificația complexă a convingerilor și tradițiilor utilizate de fiecare cultură atunci când își manifestă amintirea și respectul față de persoana decedată (de la ritualul de înmormântare, la diferite monumente, rugăciuni și superstiții).
Dovezile istorice și interculturale detaliate surprind tradițiile funerare ca pe o ideologie fermă într-o comunitate. Există 5 piloni cheie peste care s-au construit obiceiurile funerare:
- Simbolurile de semnificație;
- Adunarea membrilor comunității;
- Ritualul;
- Moștenire culturală;
- Trecerea spirituală a defunctului.
Pentru Servicii Funerare in Sector 5 Bucuresti
Dar este timpul să ne întrebăm: Ce se întâmplă după moarte, dacă există ceva? Ce înseamnă cu adevărat decesul?
Cuvântul „moarte” în esență stârnește frica în inimile oamenilor. Majoritatea consideră moartea la fel de enigmatică, pe cât e de inevitabilă. Oamenii abia sunt:
- capabili să vorbească despre asta;
- să privească dincolo de cuvântul în sine;
- să-și permită să contemple adevăratele sale consecințe.
Reacțiile sunt de la sine înțelese, dat fiind faptul că atât de mulți oameni cred că viața nu este altceva decât o stare în care corpul uman este biologic activ. Este timpul să ne întrebăm: Ce este dincolo de moarte?
Forța spirituală a vieții unui om, sufletul, nu dispare niciodată. La moarte, pur și simplu trece de la o formă la alta, mai exact la una superioară. Acest lucru poate fi dificil de înțeles la început, deoarece suntem atât de dependenți de utilizarea simțurilor umane pentru a trece prin viață.
Se crede că, după moarte, sufletul defunctului rămâne rătăcind pe Pământ timp de 40 de zile pentru:
- a se întoarce acasă;
- a vizita locurile în care a fost în timpul vieții;
- a privi mormântul lui proaspăt.
A 40-a zi după moarte presupune o slujbă de pomenire tradițională, o adunare de familie, ceremonii și ritualuri în memoria celor plecați spre Ceruri. Această zi încheie perioada memorială de 40 de zile și are o semnificație deosebită în tradițiile ortodoxe răsăritene.
Sufletul finalizează călătoria la „vama” finală, unde Tatăl, Fiul și Sfântul Duh decid destinația unde acesta își va petrece Viața Veșnică. Este momentul în care sufletul persoanei decedate părăsește în cele din urmă această lume.
„Viața de Apoi” sau „Viața după moarte” este o existență în care unii cred că partea esențială a identității individului sau a fluxului de conștiință continuă să aibă viață după încetarea funcțiilor biologice. Prin urmare, nu este adecvat să folosim termenul „viața de apoi” pentru a defini ce se întâmplă după moarte. „Viața de apoi” implică faptul că sufletul a intrat într-un alt loc separat.
În unele credințe, această existență continuă într-un tărâm spiritual sau într-un plan specific de existență după moarte, așa cum este determinat de Dumnezeu pe baza acțiunilor sau credințelor din timpul vieții. Pe de altă parte, alte categorii de credințe surprind ideea renașterii individului și începerea unui nou ciclu de viață, probabil fără amintiri despre ceea ce a făcut în trecut.
Funerare Ghica îți oferă sprijinul de care ai nevoie în momentele îndurerate
Știm că pierderea unei persoane dragi este, poate, cea mai grea încercare a vieții. Te înțelegem pe deplin. Provocarea majoră, cu care te confrunți imediat după un deces, este cea legată de organizarea ceremoniei de înmormântare.
Ritualurile funerare sunt la fel de vechi ca și cultura umană în sine. Cu timpul, acestea s-au diversificat. Au fost incluse practici și elemente noi menite să manifeste și mai mult amintirea și respectul față de persoana decedată. Acestea fie sunt în legătură cu criteriile rudelor, fie cu dorințele menționate pe parcursul vieții, de către persoana care a trecut în rândul celor drepți.
Despărțirea de persoana draga ne întristează profund, mai ales pentru durerea imensă pe care o provoacă. Aceste emoții sunt adânc înrădăcinată în inimile noastre, motiv pentru care ne simțim depășiți și nu reușim să facem față unui număr ridicat de responsabilități.
Aadar, pompele funebre Ghica îți oferă soluții pentru o organizare eficientă, astfel încât să petreci mai mult timp pentru omagiere și rămas bun.
Alege pompele funebre Ghica indiferent de cartierul în care locuiești
Funerare Ghica vine în întâmpinarea celor întristați și depășiți de situație, cu servicii funerare variate care să faciliteze administrarea în condiții optime a întregului proces funerar. Furnizăm următoarele servicii funerare în Sector 5, București:
- Servicii de consultanță în vederea adoptării deciziilor pentru organizarea înmormântării
- Obținerea documentelor specifice necesare înmormântării
- Repatrierea persoanei decedate, dacă este cazul
- Asigurarea sicrielor, coroanelor, lumânărilor, candelelor, icoanelor, cruciulițelor și/sau a jerbelor de flori
- Îmbălsămarea și toaletarea decedatului
- Furnizarea produselor și a altor materiale necesare înmormântării
- Monitorizarea permanentă pe toată durata tristului eveniment
- Realizarea transportului funerar, ș.a. servicii în funcție de pachetul ales și de solicitările familiei
Un aspect important pe care dorim să ți-l aducem la cunoștință este legată de plata acestor servicii. Pe lângă variantele standard, îți punem la dispoziție și opțiunea care include ajutorul de deces pentru a organizarea înmormântrea conform tradițiilor și obiceiurilor creștine.
Pachete funerare personalizate în funcție de buget și solicitările rudelor defunctului – Sector 5
Funerare Ghica – Servicii funerare în sectorul 5 al capitalei
Găsește pe site-ul nostru mai multe informații despre serviciile oferite și alege pachetul funerar potrivit ceremoniei de înmormântare ce urmează a fi organizată.
Serviciile noastre sunt realizate de specialiști cu o experiență de 10 ani în domeniul funerar
Pentru a eficientiza timpul și eforturile financiare, echipa Funerare Ghica îți stă la dispoziție pregătită:
- Să îți clarifice orice nelămurire privind organizarea și desfășurarea înmormântării;
- Să vină cu soluții pentru orice solicitare din partea membrilor familiei îndurerate.
Apelează-ne și, în cel mai scurt timp, vom fi la domiciliul tău. Împreună vom putea organiza ceremonia funerară așa cum se cuvinte.