În istoria fiecărui popor, principalele etape ale vieții au fost considerate întotdeauna un prilej de adunare a oamenilor pentru a le celebra, motiv pentru care au apărut și s-au menținut credințele și obiceiurile. Nașterea, Botezului, ceremonia căsătoriei și ritualul de înmormântare rămân piloni de creație a tradiției.
Respectul pe care îl purtăm pentru cei plecați de lângă noi se reflectă prin practici religioase și obiceiuri provenite din credința că sufletul are continuitate și după moarte. Aceste tradiții au scopul de a-i ușura separarea de această lume și de a-i călăuzi drumul spre lumea de dincolo.
Ceremonia de înmormântare creștină include o serie de practici pe care creștinii trebuie să le respecte în amintirea omului drag, care a părăsit această lume.
Atunci când are loc tragicul eveniment, iar membrul familiei trece în viața veșnică, este importantă îndrumarea familiei îndoliate în vederea pregătirii înmormântării conform tradiției. Preotul este slujitorul Bisericii care cunoaște modul în care se desfășoară ceremonia de înmormântare.
Ce semnifică priveghiul?
Priveghiul creștinesc reprezintă procesul prin care familia, prietenii și cunoscuții defunctului, veghează trupul lui neînsuflețit și spun rugăciuni de suflet. Privegherea are rolul de a-l conduce prin rugăciune pe cel adormit pe ultimul drum.
În dicționar este definit termenul “priveghi” ca o veghere a adormitului înainte de înmormântare.
Este de la sine înțeles ca trebuie respectate tradițiile funerare. Odată ce sunt încheiate procesele de bază (spălarea, îmbrăcarea defunctului și așezarea în sicriu), se solicită de la biserică un sfeșnic, toiag, cărbune, tămâie și lumânări, care sunt așezate pe pieptul celui trecut în neființă. Toiagul simbolizează cursul vieții omului pe acest pământ, iar lumânarea aprinsă reprezintă lumina lui Hristos ce îi însoțește sufletul spre viața de după moarte.
Unde are loc priveghiul?
Înainte de priveghi, preotul precizează orele pentru ceremonia de la biserică în vederea pomenirii sufletului.
Primul obicei se referă la tragerea clopotelor pentru a aduce la cunoștință decesul persoanei. Apoi, urmează rostirea unei rugăciuni pentru iertarea păcatelor acestuia.
În tradiția creștin-ortodoxă românească, înainte de ceremonia înmormântării, are loc priveghiul. Acesta se poate desfășura în două moduri:
- Prin organizarea unei reuniuni, în care familia, prietenii și alte cunoștințe cinstesc în memoria defunctului;
- Prin respectarea rânduieli celor 3 zile, în care preotul citește stâlpii (cele 11 Evanghelii ale Învierii) în fiecare seară pentru sufletul celui trecut în neființă.
Priveghiul reprezintă vizita celor care vor să-și ia rămas bun de defunct. Locația poate fi acasă sau la capelele Bisericii. În timpul priveghiului, se aprind lumânări, se rostesc rugăciuni și se dau pomene.
Un obicei nu tocmai potrivit este și așezatul banilor peste icoana celui adormit deoarece aceștia semnifică viața materială și pot “îngreuna” sufletul acestuia.
Dacă persoanele venite la priveghi doresc să contribuie cu bani la obiceiurile de înmormântare, se pot adresa familiei sau îi lasă direct într-o tavă așezată lângă sicriu.
Pentru priveghi se pregătesc două încăperi, una în care este așezat trupul neînsuflețit și alta în care rudele pregătesc cele necesare ceremoniei funerare. În fiecare colț al sicriului, este aprinsă o lumânare. La căpătâiul decedatului, este așezată o lumânare mai mare, care este aprinsă dimineață și se lasă doar câteva minute. După ce a avut loc înmormântarea, această lumânare este dusă și aprinsă la biserică.
Motivele pentru care cel adormit este înmormântat în a treia zi de la trecerea în neființă sunt următoarele:
- Membrii familiei să-și ia rămas bun de la cel iubit;
- Familia să aibă destul timp pentru a organiza înmormântarea.
În vederea organizării ceremoniei, o soluție este apelarea la o firmă specializată ce oferă diferite servicii funerare.
Ce rugăciuni se spun în timpul priveghiului?
Citirea stâlpilor este un moment încărcat de înțelepciune în care se face cunoscut cuvântul Evangheliei.
Aceasta reprezintă o rugă pentru:
- liniștea sufletului celui trecut în neființă;
- iertarea păcatelor;
- plecarea sufletului „în lumea celor drepți”.
Denumirea “Citirea stâlpilor” provine din Biblie, unde lăcașul sfânt este menționat ca “stâlp și temelie a adevărului”.
Transmiterea îndemnului evanghelic are rolul de a alina pe cei aflați în durere și în șocul tristeții, oferindu-le credință în viața veșnică. Din perspectiva liturgică, prin stâlpi se recunoaște împărțirea timpului din an în care are loc citirea Sfintei Evanghelii.
Sfânta Evanghelie reprezintă rugăciunea centrală a priveghiului, iar preotul oferă prin aceasta, speranța Învierii lui Hristos, precum și credința în viața veșnică. Atunci când sunt rostite rugăciunile, nu trebuie să lipsească lumânările aprinse, cărbunele și tămâia.
Ofranda în timpul priveghiului
Atât pentru citirea stâlpilor, cât și pentru ceremonia înmormântării, familia trebuie să pregătească coliva, vinul și mâncarea, pe care preotul le sfințește.
Coliva este făcută din grâu fiert cu zahăr sau miere și reprezintă expresia materială a credinței în viața veșnică. Aceasta este așezată pe o tavă și este ornată cu diferite bomboane, cacao sau chiar zahăr. Pe aceasta este ilustrată o cruce. Coliva aranjată sugerează, de fapt, mormântul.
Coliva simbolizează însuși trupul adormitului deoarece bobul de grâu încolțește, dă roade și apoi procesul se reia. La binecuvântarea colivei se cântă “ Veșnica pomenire” și familia ridică și leagănă coliva, în semn de uniune cu răposatul.
În cele trei zile de priveghi, există obiceiul de a se bea vin și țuică, precum și cel de a se consuma colaci, pâine, ciorbă și fasole. Colacii sunt preparați din aluat de pâine, sub diferite forme (litere, cruce), în număr impar.
Conduita la priveghi
Pentru membrii familie, prezența la priveghi este o obligație. Cei care vin la acest eveniment, trebuie să adopte o ținută în culori închise. Un element distinctiv purtat doar de familia a cărei rude a trecut în neființă, este purtarea unei panglici de culoare neagră, sugerând doliul sau eticheta funerară. Un alt element este pânza neagră de doliu așezată deasupra ușii de la casă și care va fi păstrată timp de 40 de zile.
Florile la priveghi
La acest tip de ceremonie, un obicei este aducerea de flori și coroane. Lumânările și florile nu lipsesc în etapele cele mai importante ale omului (la naștere, căsătorie și sfârșitul vieții).
Florile oferite au o semnificație deosebită. Acestea sugerează devotamentul și prețuirea pentru persoana care a trecut în neființă. Din acest motiv, nu se poate utiliza orice fel de floare. Este de preferat, alegerea florilor naturale în detrimentul celor artificiale deoarece acestea reprezintă o formă de respect și transmit mesajul mult mai eficient.
Florile potrivite acestui tip de eveniment sunt garoafele, crinii, crizantemele și chiar trandafirii. Fiecare floare are în spate o semnificație și anume:
- Garoafele: sunt florile cele mai utilizate la priveghi deoarece nu sunt pretențioase și rezistă suficient timp fără apă. Denumirea științifică este “Dianthus” și provine din limba greacă. Poate fi tradusă drept “floarea zeilor”;
- Crizantemele: sunt cunoscute ca flori funerare și sunt un simbol al sincerității;
- Crinii albi: sunt expresia purității și sunt asociați cu Fecioara Maria. Aceștia mai simbolizează iubirea față de oameni;
- Trandafirii: simbolizează admirația și devotamentul pentru cel care a părăsit lumea pământească.
Tipul de coroană funerară este selectată ținând cont de preferințe și de culorile potrivite. O coroană poate fi cumpărată imediat sau achiziționată pe comandă, în funcție de costul acesteia. Un aspect important este și mesajul scris pe panglica de pe coroană. Iată câteva mesaje care pot fi scrise:
- Nu te vom uita niciodată;
- Odihnă veșnică;
- Sincere regrete;
- Odihnește-te în pace.
De cele mai multe ori, panglica este albă, iar mesajul este scris cu negru, ca simbol al doliului.
Obiceiurile în funcție de regiune
În cele mai multe cazuri, alegerea coroanei sau a florilor ce urmează să fie dăruite familiei îndurerate este complicată și din acest motiv se optează pentru firmele de servicii funerare, care oferă consiliere specializată.
Tot legat de priveghi, sunt și anumite obiceiuri pe care le regăsim în funcție de regiune. În zona Vrancei, la priveghi se aprinde un foc în curte, unde se adună cei apropiați. În Bucovina, se anunță decesul prin cântarea din bucium, realizând analogia cu bătutul clopotului. Utilizarea verbelor “a suna” și “a răsuna”, au înțelesul de a anunța moartea unei persoane.
În alte zone, în timpul priveghiului, se organizează jocuri sau sunt chemate “bocitoarele” care cântă melodii de jale și suferință, la comandă. Totuși, în alte zone, bocetul este privit un semn de egoism, pentru că plângem pentru noi, cei rămași în viață.
În tradiția ortodoxă este o practică ce presupune împărțirea hainelor și a altor obiecte ale celor adormiți. Ce înțelegem din această practică este milostenia. Aceasta este rânduită la ceremonia de înmormântare sau la pomeniri și reprezintă sprijinul și ajutorul dat din partea familiei către persoanele nevoiașe. Pentru sufletul celui trecut în neființă, în călătoria lui spre cer, esențiale sunt credința, faptele bune și rugăciunile rostite de familie pentru cel adormit.
Un alt aspect important este acela că priveghiul este un eveniment fără invitație. Familia se așteaptă ca cei apropiați să fie prezenți la această ceremonie. La acest tip de eveniment nu sunt gândite liste de invitați. Chiar dacă nu se anunță lipsa participării, transmiterea condoleanțelor către familia îndoliată este necesară.
Importanța superstiților
Superstiția este înrădăcinată în credințele populare de sute de ani și oamenii încă mai cred și le practică și astăzi. Dar trebuie specificat faptul că, în dicționar, acest cuvânt semnifică ”o credință primitivă în magie, vrăji și semne prevestitoare”. Specialiștii consideră că, superstițiile au legătură cu fatalismul, curent conform căruia întâmplările din viața omului sunt determinate și se produc sub forța destinului. Din acest motiv, au apărut și expresiile „așa i-a fost dat”, ”asa i-a fost scris” sau „așa a fost să fie”.
Religia este împotriva acestor idei, fiind privită ca o credință falsă prin care Dumnezeu este calomniat. Potrivit creștinismului, Dumnezeu oferă omului libertatea și discernământul de a selecta între bine și rău. Purtarea talismanelor, folosirea culorii roșu pentru a ține departe deochiul, ghicitul în palmă sau cafea, convingerile în vise sunt printre cele mai comune obiceiuri pe care oamenii încă le utilizează.
Etnologii consideră că cele mai multe obiceiuri și superstiții pe care oamenii le respectă și astăzi, sunt cele legate de ceremonia înmormântării și tot ce implică aceasta (priveghi, doliu, pomenire). Intervine teama de vorbele celor bătrâni și membrii familiei se supun acestor rânduieli, potrivit credințelor populare.
Superstițiile în cadrul priveghiului
Cele mai multe superstiții sunt legate de plângerea celui adormit. La sate (unde tradiția se păstrează la rang înalt), românii țin cont de respectarea următoarelor învățăminte:
- Oglinzile trebuie învelite, întoarse cu spatele sau chiar mutate din încăperea unde are loc priveghiul. Se spune că cel adormit nu trebuie să se „observe” în oglindă. În unele zone, se zice că răposatul ar putea să “se întoarcă”, negăsindu-și pacea din cauza oglinzii. În credința populară, oglinda este simbolul porții spre lumea de dincolo. Dar, în alte zone, oglinda are o altă semnificație, aceea că defunctul nu trebuie să se vadă în oglindă deoarece vor fi doi morți în locuință (existența oglinzii poate determina un nou deces);
- Cel adormit este poziționat cu picioarele spre ușă, mai exact opusul poziției nașterii. Se deduce superstiția că nu este indicat așezarea patului din locuință cu picioarele spre ușă, mai exact “în poziția mortului”.
- Spargerea unei cești în camera unde a avut loc priveghiul. Acest obicei are loc imediat ce trupul neînsuflețit a fost scos din încăpere. Ceașca trebuie izbită de pământ, iar dacă aceasta nu se sparge este semn rău, potrivit credinței populare. Se prezice, astfel, moartea unui alt membru din familie. În alte zone, acest obicei este un mod de îndepărtare a spiritelor rele.
- În timpul priveghiului, nu trebuie niciun lacăt să fie încuiat în locuință, deoarece se spune că sufletul celui adormit va rămâne blocat acolo;
- În regiunea Moldovei, se obișnuiește ca pe cadrul unei ferestre să fie lăsat un pahar cu apă și zahăr pentru patruzeci de zile.
Concluzii
Cu alte cuvinte, viața de apoi este o continuare a vieții de pe pământ. O bună parte dintre practicile funerare au în prim-plan pregătirea și consumarea alimentelor atât pentru „drumul” celui adormit, cât și pentru servirea celor rămași pe pământ.
Evenimentul ultim de organizat reprezintă de fapt un mod în care se exprimă iubirea, recunoștința și respectul față de răposat. Din acest motiv, pentru a se desfășura evenimentul trebuie să existe multă implicare și o organizare bine pusă la punct.