Parastasul este diferit față de pomană, iar fiecare astfel de obicei are propriile reguli care trebuie urmate.
Odată cu decesul unui om, familia sau apropiații, după caz, vor organiza parastase și pomenile de după înmormântare.
Pentru început, trebuie menționat că parastasul este o slujbă religioasă făcută pentru pomenirea celor morți, însă în vorbirea curentă poate descrie și praznicul organizat după o astfel de slujbă. Termenul provine din limba greacă (parástasis), dar și parțial din slavă (parastasi). În traducere, înseamnă a ajuta pe cineva, a veni în ajutorul cuiva. Astfel, prin parastas, cei rămași se roagă pentru iertarea păcatelor celor plecați.
Pomana este o ofrandă făcută cuiva pentru iertarea păcatelor și mântuirea sufletului, potrivit tradiției creștine, însă poate descrie și praznicul care se face după o înmormântare sau parastas la care se dăruiesc obiecte ale celui decedat, de obicei oamenilor săraci. Termenul pomană provine din limba slavă (pomenu), care înseamna “memorie”.
Pomenirea unui mort se poate face cu parastas și liturghie, sau ducându-se colivă, colac și vin la mormânt, unde preotul va face parastasul scurt și stropește cu vin mormântul.
Potrivit tradiției creștine, pomenirea cu slujbe se face a treia zi după deces – în amintirea Învierii celei de-a treia zi a Domnului, a 9-a zi după deces – în amintirea Ceasului al nouălea, când Domnul, înainte de a murit pe cruce, a promis Raiul unuia dintre tâlharii crucificați alături de el, și a 40-a zi – în amintirea Înălțării Domnului la cer, care a avut loc la 40 de zile de la Înviere.
Urmează pomenirea celui decedat la trei, șase și nouă luni – în amintirea Sfintei Treimi. Se mai face pomenirea de un an – după creștinii străvechi, care prăznuiau în fiecare an ziua martirilor și a sfinților, ca zi de naștere pentru viața de dincolo. La șapte ani se face ultima pomenire anuală – amintind de cele șapte zile ale creației.
În ce zile se fac parastase?
Potrivit religiei ortodoxe, ziua săptămânală de pomenire generală a celor morți este ziua de sâmbătă.
Pomenirea morților se face în sâmbăta Dinaintea Lăsatului secului de carne și sâmbăta pogorârii Duhului Sfânt. În denumirea populară, aceste zile sunt Moșii de iarnă și Moșii de vară, pentru că sunt pomeniți părinții, moșii și strămoșii plecați dintre noi.
Se mai fac parastase într-o sâmbătă din intervalul 26 octombrie – 8 noiembrie, această zi fiind cunoascută ca ziua Moșilor de toamnă.
Parastase se mai fac de Moșii de Florii sau Sâmbăta lui Lazăr, ziua de dinaintea Duminicii Floriilor, și pe 6 august, la Schimbarea la Față a Domnului. Totodată, se mai organizează parastase de Paștele Blajinilor sau Paștele Morților (luni și marți după Duminica Tomei), de Înălțarea Domnului sau Moșii de Ispas (de regulă o zi de joi) sau în zilele hramurilor bisericești.
Când nu se fac parastase?
Trebuie reținut că, potrivit religie creștine, nu se organizează parastase în anumite zile. Astfel, nu se fac parastase în duminicile de peste an, întrucât aceasta este zi de bucurie, amintind de Învierea Domnului.
Nu se fac parastase în cele 12 zile dintre Nașterea și botezul Domnului.
Nu se fac parastase de la lăsata secului de carne până la prima sâmbătă din Postul Mare, sâmbăta Sfântului Teodor.
Nu se fac parastase din Sâmbăta Floriilor până în Duminica Tomei.
Nu se fac parastase la praznicele împărătești sau sărbători mari.
Totodată, în timpul Postului Mare nu se face parastas în zilele săptămânii (luni, marți, miercuri, joi și vineri) deoarece în acest zile nu se face liturghie obișnuită.
Nu se fac pomeniri în postul Crăciunului, 20 decembrie – 7 ianuarie.