Obiceiuri funerare ciudate există de zeci de mii de ani în comunitățile umane și s-au transmis de-a lungul timpului din generație în generație.
Unele dintre ele au dispărut odată odată cu popoarele care le practicau, iar altele au ajuns să se practice și în prezent. Acestea au fost adaptate la vremurile moderne, pentru a fi mai ușor de digerat de către membrii comunităților și pentru a fi permise de autoritățile locale.
Rolul obiceiurilor mortuare
Deși implicau persoana decedată de cele mai multe ori, multe dintre aceste ritualuri mortuare aveau scopul:
- nu doar de a oferi liniște după moarte celor decedați,
- ci și de a-i proteja pe cei vii și de a-i feri de diverse entități supranaturale.
Spre exemplu, obiceiul de a închide ochii decedatului (păstrat și astăzi) ar fi pornit de la ideea că astfel se închide o cale din lumea viilor către cea a spiritelor. Acoperirea feței cu un cearșaf provine din credința că spiritul a ieșit prin gură. În timp ce în unele culturi, ușile și geamurile locuinței erau lăsate deschise pentru a permite ieșirea sufletului, în altele, casa era incendiată pentru a împiedica revenirea acestuia.
Concomitent, oglinzile se acopereau cu o pânză neagră pentru ca sufletul să nu rămână prins și să poate trece mai departe. Fotografiile se întorceau cu fața în jos astfel încât acele persoane din imagini să nu fie posedate de spiritul morților.
Obiceiuri mortuare ciudate în România
În trecut, în România s-au practica mai multe obiceiuri mortuare ciudate, însă doar câteva au supraviețuit până astăzi. Ele se regăsesc în special în comunitățile tradiționale din anumite zone.
Obiceiul funerar momârlan
Spre exemplu, în satele din Ținutul Momârlanilor (Valea Jiului), cei care se spânzurau nu aveau parte nici de înmormântare în cimitir, nici de slujbă religioasă. În schimb, se săpa o groapă sub copacul în care s-au spânzurat. Funia care atârna de copac era tăiată, iar defunctul cădea în groapa, care apoi era acoperită cu pământ.
Priveghiul Vesel
Priveghiul vesel era o altă formă neobișnuită de a marca moartea unui om și tot în Ținutul Momârlanilor se practica jocul „se mișcă mortul”. Corpul neînsuflețit era pregătit din timpul zilei de joc, fiind legat cu sfori de mâini sau bust. Noaptea, prin manevrarea sforilor, decedatul își ridica brusc o mână sau se mișca, iar cei care îl priveghiau se speriau teribil.
Priveghiul cu jocuri cu mascați
În România, se mai practica priveghiul cu jocuri cu mascați. Acest obicei avea loc când când mureau oameni bătrâni. În curtea unde avea loc priveghiul se făcea un foc mare, iar oamenii cu măști înspăimântătoare purtau conversații pline de umor stârnind râsete. Se glumea inclusiv despre cel decedat. Oamenii considerau că acest obicei sperie duhurile rele, iar veselia dă curaj mortului.
Totodată, obiceiul de a însoți mortul cu muzică s-a petrecut în majoritatea zonelor românești, melodiile redate fiind cele preferate de decedat în timpul vieții.
Obiceiul Chipărușului
În zona Vrancei, se mai practica trecerea prin foc (denumit și chipărușul) un ritual de dans pentru decedați. Participanții la priveghi porneau dansul, fiecare ținându-se de cingătoarea celui din față. Ultimul din șir ajungea să fie aruncat prin flăcări care depășeau înălțimea unui om. Prin foc se trecea și cel decedat, însă s-a renunțat la această practică pentru că preoții au refuzat să mai oficieze slujbe de înmormântare.
Destrigoirea
Destrigoirea era un alt obicei funerar ciudat practicat în România. El avea loc din cauza temerilor că cel decedat risca să devină o ființă supranaturală după moarte. Ca să prevină acest lucru, “strigoiul” era ucis înainte ca omul să fie îngropat prin trecerea unui piron de fier sau a unui țăruș de lemn prin inima celui mort.
Caloianul
În Bărăgan, pe lângă rolul obișnuit de a binecuvânta sufletul persoanei decedate, ritualurile funerare aveau și un rol mai practic (să aducă ploaia pentru binele recoltelor). Este vorba de „Caloianul”, „Scaloianul” sau „Paparudele”. În cultura populară, acesta era un copil plecat de acasă, iar ploaia reprezenta lacrimile mamei sale în timp ce-l căuta trecând păduri, munți și ape. „Caloianul” era făcut din lut și decorat cu coji de ouă vopsite rămase de la Paște. Obiceiul implică bocirea „Caloianului” și îngroparea sa într-un loc izolat.
Practicile din antichitate ar fi șocante astăzi
Cercetătorii au găsit dovezi care arată că obiceiurile mortuare ciudate existau încă din perioada oamenilor de Neanderthal. Astfel, s-a dovedit că neanderthalienii își îngropau morții cu flori, gest care se petrece și în prezent.
În Imperiul Roman, exista obiceiul ca bărbatul cel mai vârstnic al unei familii să stea lângă patul părintelui său pentru a-i inhala ultima suflate înainte ca acesta să moară.
Perșii și babilonienii aveau obiceiul să-și depoziteze morții în vase uriașe cu ceară sau cu miere.
Saxonii din Anglia obișnuiau să taie picioarele celor decedați, pentru ca aceștia să nu poată merge. În anumite triburi aborigene din Australia, se obișnuiau decapitarea defunctului, considerându-se că acesta va fi apoi preocupat să-și găsească capul și nu să îi caute pe cei vii.
În Thailanda, se practica incinerarea în familia regală, însă succesorul la tron trebuia să caute în cenușa defunctului oase pe care, ulterior, le transforma în talismane.
Despre cartaginezi, se spune că obișnuiau să-și mănânce morții, acest obicei de canibalism ritualic fiind sacru pentru familia celui decedat.
Pe vremea când India era o colonie britanică, ar fi existat un obicei macabru (interzis ulterior de britanici) prin intermediul căruia odată cu incinerarea mortului avea loc și incinerarea văduvei sale.
Obiceiurile mortuare ciudate supraviețuiesc, dar se adaptează vremurilor
Odată cu trecerea timpului, majoritatea obiceiurilor mortuare ciudate au dispărut prin:
- dispariția popoarelor care le practicau;
- evoluția acestora;
- faptul că deveniseră de neconceput în societatea modernă.
În același timp, majoritatea ar fi ilegale astăzi, întrucât includ diverse forme de mutilare sau infracțiuni precum canibalism sau crime.
Cu toate acestea, obiceiuri mortuare ciudate se petrec și în prezent, precum înmormântarea tibetană. Pe de altă parte, altele au apărut cu sprijinul tehnologiei moderne, precum transformarea trupului în compost sau pulbere.
Există și obiceiul ciudat al unor haitieni de a-și afuma morții și a-i atârna pe pereți.
Înmormântarea tibetană cerească este un alt obicei mortuar ciudat care se practică și în zilele noastre, fiind șocant pentru alte culturi. În acest caz, cadavrul este tăiat în bucăți mici și amestecat cu orez și grăsime de iac. Cu acest amestec sunt apoi hrăniți vulturii, practica fiind considerată un act de generozitate. Cu toate acestea, procedura, în forma sa cea mai complexă, este rezervată celor bogați. În cazul celor săraci, trupurile sunt pur și simplu abandonate pe stânci. Practica a fost interzisă de autoritățile chineze în anii ‘60, dar a fost acceptată 20 de ani mai târziu.
În Africa (Ghana mai exact), se folosesc în anumite cazuri cioclii dansatori. Acest obicei se bucură de mare succes în prezent. Pe internet și rețelele de socializare, au devenit virale imagini și filmării cu tineri îmbrăcați la costum care dansează cu sicriul pe umeri.
O altă practică neobișnuită este utilizarea unui sicriu din material foarte dur. Astfel, pentru doritori, există sicrie din beton sau realizate din diferite aliaje despre care se spune că pot rezista până la 500 de ani.
Obiceiuri funerare ecologice
O altă metodă ciudată posibilă în prezent este transformarea corpului în îngrășământ. Compostorium-ul este un loc în care corpul celui decedat (curățat de cele dăunătoare mediului) este introdus și amestecat cu resturi vegetale, urmând ca în aproximativ 6 luni să devină îngrășământ.
Totodată, un biolog suedez a inventat o altă metodă de incinerare ecologică. Procedura presupune că trupul defunctului este congelat, iar apoi introdus în azot lichid și supus unor vibrații care îl vor transforma într-un final într-o pulbere.
Concluzii
Ciudate sau nu, tradițiile funerare surprind complexitatea credințelor și obiceiurilor transmise de la o generație la alta privind înmormântarea. Provenite dintr-o moștenire populară și adaptate prezentului, obiceiurile funerare rămân pilon al conduitei și al credinței față de moarte.